Un grup de prizonieri al-Qaida din Irak a încercat să evadeze săpând un tunel cu o tigaie

Un grup de prizonieri al-Qaida din Irak a încercat să evadeze săpând un tunel cu o tigaie
Publicat: 07/08/2012, 18:36
Actualizat: 07/08/2012, 18:37

11 prizonieri dintr-o închisoare din Irak, dintre care trei erau membri al-Qaida, au încercat să evadeze printr-o metodă ingenioasă, scrie Daily Mail.

Ei au săpat un tunel de 20 de metri lungime, la trei metri sub celulă, folosind o tigaie și o bucată dintr-un ventilator. În plus, ei au confecționat un tub de respirat folosind cutii de suc puse cap la cap.

Paznicii nu s-au lăsat nici ei mai prejos și au găsit o metodă la fel de originală pentru a-i scoate pe prizonieri din tunel. „Paznicii din tura de noapte au auzit niște bubuituri, au descoperit tunelul și l-au umplut cu apă, pentru a-i face pe prizonieri să iasă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției din Irak.

Închisoarea Abu Ghraib, din care au încercat să evadeze cei 11, este considerată una de maximă securitate, fiind de asemenea cunoscută pentru abuzurile la care sunt supuși prizonierii, atât în timpul în care Irakul era condus de Saddam Hussein, dar și sub ocupație americană.

Tot în cursul acestei săptămâni, un sediu de poliție din Irak a fost devastat de militanții care voiau să-i elibereze pe prizonierii din al-Qaida. Până la urmă, cei cinci militanți au fost omorâți de forțele de ordine. Daily Mail scrie că revoltele din ultima vreme din Irak sunt alimentate de acțiunile insurgenților din țara vecină, Siria.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Anunț trist despre CORNEL DINU. Vestea, dată chiar de Cristi Borcea: E cea mai mare...
Întâlnirile de taină ale lui Florian Coldea. A fost prins în fapt
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Au mâncat carne de urs, iar apoi au fost diagnosticați cu viermi rotunzi
×